Să încep prin a-ți mulțumi?! Nu sunt sigură dacă ar trebui să fac asta, cel puțin, nu încă! Nu știu dacă m-ai ajutat cu ceva, încă nu am deprins un „folos” din tot ce ai reprezentat, dar un lucru știu cu certitudine: M-AI SCHIMBAT! Zidul de gheață care mi-a înconjurat inima este acolo doar din cauza ta. Răceala cu care privesc acum lumea ți se datorează în totalitate.
M-ai făcut să văd dincolo de orizontul pe care mi-l definisem, ca mai apoi să tragi cortina fără să mă lași să explorez ceea ce promitea „lumea de afară”. M-ai înălțat ca să ai de unde să mă dărâmi, să am de unde să mă prăbușesc!
Sunt frustrată, cu mii de întrebări și fără un final clar și cert! Mi se repetă în cap același lucru, la nesfârșit: „De ce?” Abia acum am realizat că tu m-ai folosit ca pe o frânghie care să te scoată din groapa în care ai fost aruncat. Ți-ai vindecat rănile smulgându-mi mie piele și astupându-ți ție găurile. Ți-ai lipit bucățile înapoi cu voința și dăruirea de care m-ai secătuit pe mine. De ce a fost nevoie să sacrifici tot ceea ce era bun în mine pentru a reface ceva de care eu nu m-am putut bucura?! Știai ce înseamnă să ți se frângă orice sentiment, știai cât doare acest lucru, dar la rândul tău, ai preferat să faci același lucru.
Te-ai reparat cu „resursele” mele, ca să te poți întoarce acolo de unde ai plecat, ca să oferi din nou șansa să fii distrus, cum ai fost prima dată! Te-ai refăcut doar pentru a-i da „distrugătoarei” tale satisfacția să te aducă din nou pe marginea prăpastiei. Singura diferență, de data aceasta, este că nu ai căzut doar tu. Oh, nu! De data asta am căzut și eu cu tine! Mi-ai luat mie ceea ce ți-a fost distrus ca să putem fi amândoi aruncați în același abis. Tu îl cunoști, ai mai fost acolo, în schimb, eu, sunt pustiită și fără urmă de recuperare! Eu ți-am fost „salvare”, dar pe mine cine mă salvează?! Cine este dispus să-și julească genunchii și coatele pentru a mă scoate pe mine dintr-un loc care mă absoarbe și mă secătuiește de orice urmă de umanitate?!
Mi-am oferit sufletul în schimbul unor promisiuni care m-au orbit și m-au împiedicat că văd dincolo de ceea ce afișai. Am ajuns să sufăr doar pentru că și tu ai făcut-o la timpul tău. Lucrurile nu merg așa! Nu vor mai merge așa! Răceala și aroganța și-au înfipt niște rădăcini puternice în adâncul meu și acolo vor rămâne, iar aceste privilegii ți se cuvin! M-ai transformat în persoana de care fugeai tu! M-ai făcut să fiu tocmai ce nu mai voiai tu să fii, tocmai ce încercai tu să vindeci.
Mereu mă întrebam dacă este adevărat că oamenii răniți. rănesc mai departe?! Ei bine, nu doar că am aflat răspunsul, dar l-am și experimentat pe propria-mi piele. Dar eu mă diferențiez de tine! Nu voi permite ca „defectul” pe care îl am acum să se extindă și asupra altei persoane. Nu voi folosi bandajele altcuiva pentru a mă vindeca. Îmi voi linge rănile până se vor cicatriza, fără să implic pe altcineva în asta, fără să atrag victime colaterale. Voi renaște, dar îmi voi păstra cicatricile doar pentru a-mi aminti cum nu trebuie să fiu, doar pentru a demonstra că nu mă pot vindeca prin distrugerea altcuiva.
Nu te urăsc, cel puțin nu atât de mult pe cât ar trebui și nici nu va fi pentru o lungă durată de timp. Îmi voi revărsa frustrările asupra ta, te voi folosi ca țintă indirectă în drumul meu spre eliberare, dar nu-ți face griji, asta va fi doar în capul meu! Nu vei auzi de mine, când mă detașez, o fac în totalitate și am grijă să nu las vreo cale de întoarcere. Vreau doar să te rog ceva, nu pentru tine, pentru că ție nu mai am ce să-ți ofer, dar pentru cele care este posibil să pășească pe calea spre tine: dacă începi ceva, du acel lucru până la capăt, iar dacă nu te crezi în stare să-l duci, nu mai începe! Nu merită să uzezi alte suflete doar pentru a face tu aceleași greșeli, la nesfârșit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu