this is me

Pustiită...

O reflexie goală a ceea ce am fost, a ceea ce ar trebui să fiu

Defectă în interior, nimic ce se vede pe dinafară, dar nimic nu funcționeză cum ar trebui în adâncuri

Nu-mi găsesc cale, sunt înconjurată de ceață, adâncită printre crengile goale ale sufletului , fără vreun reper sau o cale de înaintare

Nu doar că nu am fost pe calea să găsesc perfecțiunea, să-mi șlefuiesc  caracterul, inima, personalitatea, dar am pierdut și puținul pe care îl aveam

Am ajuns carcasa goală de care încercam să mă feresc. Am ajuns să fiu ceea ce nu aș fi vrut niciodată să fiu

Înconjurată de nimic, am ajuns să nu mai am nimic și să fiu nimic

Goliciunea mă face să sufăr după puținul care mă umplea cândva

Exteriorul rămâne neschimbat, pe când în interior nu pot spera la vreo schimbare, deoarece nu ar exista ceva care să poată fi atins sau schimbat

Aș vrea putere

Nu genul de putere care să te facă să îngenunchezi pe toată lumea, sau să spulberi orice ai vrea

Aș vrea puterea de a mă duce pe mine mai departe

De a-mi crea drumul

De a-mi face loc printre ceilalți, dar nu doar pentru a fi acolo, pentru a ocupa un loc sau pentru a urma tiparele

Vreau să mă repar

Vreau să fiu ceea ce ar trebui să fiu, nu ceea ce se vrea să fiu

Nu vreau să fiu sclipirea care se cere

Prefer să fiu întunericul care te înconjoară și te consumă de tot, doar pentru a te face să fii mai puternic, decât o strălucire care te orbește temporar, ca mai târziu să pălească și să fie uitată

Vreau să mă împac cu mine

Vreau să mă accept pe mine, să accept ceea ce pot fi, ceea ce pot oferi, ceea ce se află în mine, ca mai apoi EU să fiu cea care acceptă restul lumii, să fiu EU cea care nu are nevoie de confirmare, ci poate trăi cu exact ceea ce are și cu ceea ce este

Mă vreau pe mine

Pe mine și atât!